marți, 12 octombrie 2010

Radu Negru de Fagaras suveranul Herzegovinei !!



FOTO : Radu Negru de Fagaras

 Controversele referitoare la Radu Negru de Fagaras incep sa dispara in urma ultimelor cercetari pe care le-am intreprins in aceasta directie.
Daca este considerat anul 1290 ca fiind unul hotarator pentru Radu Negru in a lua decizia de a descinde din Transilvania si a fonda o feuda a lui in sudul muntilor Carpati,(n.n.dar pana in 1330), pana la aparitia lui Basarab I , ne lipseau, totusi , alte indicatii istorice asupra domniei acestuia. Acum exista indicii clare precum ca Radu a avut o domnie lunga si ca numele lui apare dupa 1300 in sudul Dunarii , mai precis in Valahia Neagra.
Indicatii in acest sens ne sunt furnizate de la istroromani, cei care pomenesc numele de Radu in anul 1329, ceea ce clarifica un aspect interesant : Radu pomenit de ei este acela care a existat sigur inaintea datei de 1329 !

Un citat din Letopisetul Cantacuzinesc arata urmatoarele : „Iar când au fost la cursul anilor de la Adam 6798, fiind în Țara Ungurească un voievod ce l-au chiemat Radul Negrul Voievod, mare herțeg pre Almaș și pre Făgăraș, rădicatu-s-au de acolo cu toată casa lui și cu mulțime noroade: rumâni, papistași, sași, de tot feliul de oameni, pogorându-se pre apa Dâmboviții, început-au a face țară noao.”

In cronica Bălenilor avem in acelasi an indicatie privind pe Radu : „Când au fost cursul anilor de la Adam 6798, Radul Vodă Negrul, care avea scaunul său la Făgăraș de la moșii și strâmoșii rumânilor, carii venise de la Roma, în zilele lui Traian împăratul Romii s-au socotit ca să-și mute scaunul dencoace, peste plai.”

Titlul nobiliar pe care il detinea Radu Negru este de mare Herteg, ori acum intelegem ca feuda lui nu putea fi denumita decat Hertegovina, adica acea tara ce se gaseste langa Istria si Croatia , astfel ca istroromanii au putut indica pe Radu in descrierile lor istorice. Si aici numele pe care istroromanii il pomenesc este acelasi cu numele din letopisetul Cantacuzinesc, adica fara echivoc : Radul.
O alta remarca importanta este aceea ca documentele mai sus mentionate nu pomenesc de intinderea reala a feudei si nici de faptul ca Radu a trecut sau nu Dunarea, dar timpul in care se desfasoara actiunea este sfarsitul perioadei de dominatie a dinasiei Asanestilor .
Asanestii isi manifestau autoritatea in partea Taratului de Tarnovo,estul Munteniei , Dobrogea si Moldova, ceea ce a facut ca Radu sa poata inainta peste Dunare in Valahia Neagra. Avem insa denumirea de Banat si de Ban al Olteniei , denumiri ce deriva de la bani , asa cum erau denumiti boierii din Bosnia, ceea ce indica legatura dintre aceste teritorii romanesti cu organizarea boiereasca a Valahiei Negre.
In favoarea lui Radu Negru ca domnitor al Herzegovinei vin argumente importante , in primul rand ca tara care ingloba Herzegovina se numea Valahia , dar nu oricare ci aceea Neagra la fel cu numele domnitorului . In descrierile din Letopisetul Cantacuzinesc se indica faptul ca Radu in reusita intreprinderii lui de a-si pune sub stapanire o feuda , a luat cu el multi oameni . Trebuie sa subliniem ca multe nume de familii de romani din Sudul Dunarii, de la Timoc spre Istria, corespund cu numele de familii specifice doar din zona Fagarasului, din care amintesc : Boian, Goian, Dragan, Dejani, Tulici, Dusan. Denumirea de strada in multe sate de la poalele muntilor Fagaras este aceea de ulitza, identic ca in Serbia.
Denumirea de Tara Marginei, nume pe care Valahia Neagra a primit-o dupa 1565 are corespondenta in denumirea satului Margineni tot din Tara Fagarasului. Mai mult de atat numele de Negru este caracteristic si urmatorilor domnitori din Vidin , adica Sratimir de Cran (Negru)si mai departe domnitorul Muntenegrului Crnojevici (tot Negru). De remarcat ca in descrierile istorice ale regatului Marii Britanii toti acestia poarta denumirea de Black, si se putea "citi " in acea epoca drept "Blach", ceea ce poate indica chiar dinastia valaha a familiei Negru din sudul Dunarii.
Drumul imposibil de patruns pe care l-au incercat istoricii nostri pana acum in gasirea locului unde Radu Negru si-a format o feuda, nu mai este inchis si acum putem afirma ca Radu Negru de Fagaras a fost contemporan cu Thocomerius si cu Basarab I, fara ca acestia sa se calce in picioare intre ei pentru ca fiecare avea feuda lor si deci nu erau pretendentii aceluiasi teritoriu.

Radu Negru de Fagaras ramane in istoria romaneasca omul ce a domnit atat in Transilvania cat si in Valahia Neagra a Bosniei si Herzegovinei!
Nu sunt indicatii precum ca acesta ar fi intrat in conflict cu maghiarii sau altii din vremea lui . De aici se poate intelege ca Radu a avut o organizare umana si administratie de exceptie capabila de o asemenea intreprindere a vremii.

Niciun comentariu: