CRUCIADELE.

foto: Asediul Antiohiei in prima Cruciada

PRIMA CRUCIADA.

Cruciadele sunt un fenomen complex si adesea gresit inteles, deoarece sunt privite numai din punctul de vedere al Occidentului si doar ca fenomen de natura religioasa. in realitate, rolul cel mai important in desfasurarea cruciadelor l-au jucat interesele politice si economice, numai ca ele au fost disimulate de ideologia eliberarii locurilor sfinte. Papii insisi, care doreau sa lichideze schisma din 1054 si sa readuca Orientul sub autoritatea lor, nu au fost intotdeauna slujitorii puri ai unui ideal exclusiv religios.Prima cruciada a fost hotarata in 1095, la conciliul de la Clermont, din initiativa lui Urban al V-lea. in acelasi an, uriasa banda dezordonata de saracani pusi pe pradaciuni, pe care Pierre l'Ermite si Gautier Sans Avoir o tarau dupa ei prin Europa, l-a inspaimantat de-a dreptul pe Alexie I, cand a aparut Ia portile Constantinopolului: imparatul s-a grabit sa transporte in Asia aceasta trupa nelinistitoare, fanatica si famelica, macelarita apoi, aproape toata, de turci in apropiere de Niceea. In anul urmator, armata seniorilor si-a marcat trecerea prin noi acte de prada si i-a starnit noi temeri lui Alexie, care a obtinut totusi din partea cruciatilor un juramant de vasalitate. Au fost cucerite Niceea, Edesa, Antiohia si, in cele din urma, Ierusalimul, la 15 iulie 1099. Cruciatii au constituit, dupa modelul occidental si feudal, o serie de principate latine, la Edesa pentru Balduin de Flandra, la Antiohia pentru Boemund de Tarent, la Ierusalim pentru Godefroy de Bouillon. Dar ei au uitat ca se declarasera vasali ai imparatului bizantin: Ioan al H-lea Ie-a amintit cu duritate acest lucru, restabilindu-si prin forta armelor suzeranitatea asupra Antiohiei.

A DOUA CRUCIADA.

A doua cruciada a fost motivata de o revenire ofensiva a turcilor, care au cucerit Edesa: caderea acestui principat franc lasa descoperite in fata primejdiei Ierusalimul si Antiohia. Cruciada a fost predicata de Bernard de Clarvaux si condusa de regele Ludovic al VI-lea al Frantei si de imparatul german Conrad al III-lea. Cand a aflat despre declansarea cruciadei, imparatul bizantin Manuel, desi «latinofil» si inrudit cu Conrad al III-lea, a poruncit sa fie pregatite pentru lupta fortificatiile Constantinopolului. Germanii au sosit cei dintai: Manuel nu s-a linistit pana ce nu a izbutit sa-i faca sa treaca in Asia, unde turcii i-au infrant sangeros. Aceeasi primire si aceeasi soarta i-au fost rezervate, ceva mai tarziu, armatei lui Ludovic al VI-lea. in cele din urma, Conrad al III-lea si Ludovic al VH-lea au revenit in Occident. Cativa ani mai tarziu, Manuel punea capat incercarilor printului latin din Antiohia, Renaud de Chatillon de a-si afirma independenta si-si facea intrarea triumfala in oras.

A TREIA CRUCIADA.

A treia cruciada s-a soldat cu un esec la fel de evident. Ea a fost provocata de actiunile lui Saladin care intemeiase in Egipt o noua dinastie si care, in 1187, a atacat regatul Ierusalimului, a cucerit orasul, l-a facut prizonier pe rege. Cruciada avea drept sefi pe marii suverani din Occident: Filip August, Richard Inima de Leu, Frederic Barbarosie. Ea a starnit tot atatea temeri imparatului bizantin Isaac Anghelos, cat prima cruciada lui Alexie si a doua lui Manuel: Isaac s-a apropiat chiar de Saladin. Dar armata lui Barbarosie, venita pe uscat, a fost invinsa in Asia Mica si imparatul a pierit innecat. Cat despre Filip August si Richard, veniti pe mare, ei n-au izbutit sa recucereasca Ierusalimul si s-au intors acasa.Islamul iesea pana la urma invingator din aceasta infruntare. Era oare duplicitatea imparatului bizantin cauza acestei infrangeri a crestinatatii? Asa s-a pretins in Occident, dar acuzatia este nedreapta. Ar fi multe de spus despre felul in care cruciadele au fost pregatite si infaptuite de seniorii franci. Cat despre imparatul grec, trebuie sa ne amintim ca el nu ceruse latinilor decat mercenari pentru a-1 ajuta sa protejeze crestinatatea impotriva necredinciosilor: el nu intelegea ideea de cruciada si nu putea sa doreasca succes unei intreprinderi care ar fi dus la supunerea Orientului fata de Occident. Avea dreptate sa priveasca cu extrema neincredere aceste armate feudale, in care entuziasmul religios al celor smeriti era exploatat de ambitia seniorilor. Desfasurarea celei de a patra cruciade avea sa arate cat de indreptatite erau aceste temeri.

A PATRA CRUCIADA.

A patra cruciada l-a avut in frunte pe italianul Bonifaciu de Montferrat, dar adevaratii conducatori erau papa Inocentiu al IV-lea si dogele Venetiei, Dandolo. Inocentiu al IV-lea, partizan al unirii bisericilor - sub directia Romei, desigur - reprezinta interesele spirituale si religioase; Dandolo este exponentul ambitiilor economice ale Venetiei si el va juca rolul decisiv. Cruciatii urmau sa fie transportati in Orient de corabii venetiene, dar Venetia pretindea sa i se plateasca integral pretul transportului inainte de plecare. Intrucat cruciatii nu au putut sa stranga suma necesara de bani, Venetia le-a propus sa cucereasca, in compensatie, pentru ea orasul Zara, de pe coasta occidentala a Adriaticii, oras care ii apartinuse candva, dar era acum in stapanirea regelui Ungariei. Straniu inceput pentru o cruciada impotriva necredinciosilor: Zara era un oras crestin si apartinea unui suveran crestin. Cu toata indignarea papei, cruciatii au acceptat aceasta ciudata conditie si au luat Zara cu asalt, predand-o, dupa cucerire, venetienilor. Mai mult decat atat. Cruciada avea drept obiectiv Egiptul de care depindea Palestina. Dar in Occident se gasea atunci fiul lui Isaac al V-lea Anghelos, detronat de Alexie al IV-lea, tanarul Alexie Anghelos, ruda a imparatului Filip de Suabia: acesta a sugerat cruciatilor sa-l restaureze mai intai pe tanarul Alexie pe tron, aratandu-le cat de mare ar fi fost avantajul de a-l avea de partea lor pe imparatul Rasaritului. Dandolo a acceptat, intelegand cat de mult putea profita Venetia de pe urma acestei situatii. In chip si mai surprinzator cruciatii au admis cu usurinta aceasta schimbare a destinatiei calatoriei lor: in loc sa apuce spre Egipt, flota s-a indreptat spre Bizant, unde a ajuns in iunie 1203- Urmarea este bine cunoscuta, fie si numai din relatarea lui Villehardouin. Constantinopolul a fost luat cu asalt in iulie 1203, Alexie al III-lea a fost detronat, Isaac Anghelos si fiul sau, Alexie al IV-lea, au fost restaurati pe tron. Dar grecii si-au dat usor seama ca acesti «suverani» nu pot fi altceva decat instrumente docile ale latinilor si ale papei: ei s-au razvratit si i-au rasturnat. Cruciatii au decis atunci sa-si insuseasca ei Constantinopolul si Imperiul; ei au instituit asediul orasului si l-au luat cu asalt la 13 aprilie 1204. Scene ingrozitoare de macel si jaf s-au desfasurat vreme de trei zile in orasul invadat: membri ai clerului latin au luat parte la ele alaturi de soldatii lui Cristos. Uriasele bogatii, uluitoare pentru naivii si grosolanii cruciati, acumulate de-a lungul secolelor in orasul pana atunci inviolabil, au fost raspandite peste tot, prin Occident: sfarsitul acestei «cruciade» era pe masura straniului ei inceput.