Dinastia Comnenilor.
O data cu Alexie, partida militara si aristocratia funciara provinciala au triumfat asupra partidei birocratice din capitala . Alexie Comnenul isi datora ascensiunea faimei sale de ostean, iar Comnenii, devenisera mari proprietari de domenii in Asia Mica. Alexie I a domnit de la 1081 la 1118, fiul sau, Ioan al II-lea, de la 1118 la 1143 si fiul acestuia, Manuel I, de la 1143 la 1180: vreme de un secol, Imperiul a avut parte de o administratie stabila si ferma. Manuel, ale carui priviri au fost indreptate constant spre Occident, a luat de sotie, in a doua sa casatorie, o principesa franceza, pe Maria de Antiohia: ea a exercitat regenta in vremea minoratului lui Alexie al II-lea (1180-1183). Aceasta perioada de stabilitate la succesiune a imperiului a ajutat consolidarea statului-tarat al Asanestilor in Balcani.
Dar acesta din urma a fost detronat de un nepot al lui Ioan al II-lea, Andronic Comnenul, figura cea mai originala din familie, care a avut cu totul alta orientare politica decat predecesorii sai: venirea sa la putere a fost marcata de o uriasa reactie impotriva latinilor, care au fost masacrati in masa la Constantinopol. Masacrul latinilor in general si al romanilor in special ,se explica prin neputinta Comnenilor de a supune statul romanesc al Valahiei noua putere militara si politica care se interpunea acum intre occident si Constantinopol.Din acest moment se poate considera ca romanii nu au mai constituit o majoritate relativa in Constantinopol, fiind astfel privati de dreptul lor istoric asupra capitalei romanitatii orientale.Romanii au revenit in Constantinopol cu mare probabilitate atat in timpul dinastiei Paleologilor cat si a Cantacuzinilor pentru ca era stiut ca membrii ai acestor familii au fost pe rand cezari ai Valahiei,fapt consemnat de cronicile bizantine.
In schimb politica interna a fost dominata de lupta apriga impotriva marii aristocratii. Dar Andronic, detronat la randu-i de Isaac Anghelos, n-a domnit decat de la 1183 Ia 1185,dar acesti doi ani au fost de ajuns ca prin exterminare in masa sa determine schimbarea raportului etnic la Constantinopol, locul romanilor fiind luat de greci veniti din domeniul Niceei si Trebizondei, slabindu-se astfel numarul populatiei din Asia Mica si implicit prin asta capacitatea de aparare a frontierelor de rasarit.
Din punct de vedere economic, prosperitatea Imperiului ramane in aparenta foarte mare: doua treimi din bogatia mondiala se afla la Constantinopol, vor spune cu uimire cruciatii. Dar, din motive politice, Bizantul renunta treptat la izvorul insusi al acestei prosperitati, anume Ia rolul sau de intermediar intre Orient si Occident, in favoarea oraselor italiene, Pisa, Genova si, mai ales, Venetia.
Pana si in chestiunile religioase interesul politic primeaza fata de credinta. In mai multe randuri, imparatul pare gata sa recunoasca papei autoritatea religioasa asupra Orientului, cu speranta iluzorie ca va inlesni astfel restabilirea propriei sale autoritati politice asupra Occidentului. Pentru a crea dificultati imparatului Germaniei, impotriva caruia a dus vreme indelungata o lupta apriga, papa se arata si el adesea dispus sa se apropie de imparatul bizantin: niciodata unirea bisericilor nu a fost mai aproape. Ea nu se va infaptui totusi, deoarece, in cele din urma, Imperiul apusean si papalitatea se vor impaca, cruciadele se vor solda cu un esec, iar unirea se va izbi deopotriva de indiferenta si lipsa de intelegere a latinilor si de violenta opozitie a grecilor, raniti in sentimentul lor national de excesele politicii latinofile a lui Manuei si, mai mult inca, de feluritele abuzuri ale cruciatilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu